În calitate de specialist IT probabil că vă confruntaţi şi dumneavoastră zilnic cu necesitatea eficientizării proceselor de lucru în vederea fluidizării activităţii afacerilor, indiferent de domeniul de activitate. De mult s-a demonstrat că diferitele programe informatice ajută semnificativ la realizarea acestor obiective, însă la alegerea software-lor trebuie avute în vedere costurile de achiziţie şi exploatare şi, nu în ultimul rând, compatibilitatea acestora şi integrabilitatea cu procesele de lucru existente în organizaţie. După implementarea sistemelor de managementul afacerilor vor trebui raţionalizate mai multe domenii din cadrul organizaţiilor (administraţia, departamentul financiar, de resurse umane etc.) în vederea creării unui workflow transparent. Sistemele de managementul documentelor DMSone oferă o soluţie complexă, care contribuie la creşterea succesului pe termen lung al afacerilor, dar şi al satisfacţiei angajaţilor şi a clienţilor. Cum este posibil acest lucru?
În vederea stocării datelor în condiţii de siguranţă toate produsele noastre au în spate baze de date SQL. Mulţumită nivelelor de autorizare diferenţiate procesele de lucru devin mai transparente, administraţia se simplifică. Utilizatorii sistemului vor putea accesa documentele şi metadatele acestora pe baza unor parole codificate în MD5-hash
Acces de la distanţă
Sistemele pot fi accesate printr-un protocol https, pe baza unui certificat SSL, de la distanţă prin conexiune VPN, sau utilizând un Terminal Server.
Compatibilitate
Arhitectura modernă, în trei straturi îi conferă sistemului flexibilitate în adaptarea acestuia la prevederile de siguranţă IT al organizaţiei dumneavoastră, cât şi la sistemele de managementul afacerii utilizate.Datorită flexibilităţii şi personalizabilităţii lui, sistemul poate fi utilizat fără probleme şi de către instituţiile care, în vederea optimizării proceselor de lucru, planifică implementarea unui sistem de managementul afacerilor. În Germania, compania SAP recomandă sistemul DMSone ca şi add-on pentru optimizarea proceselor administrative; de asemenea, pe baza platformei IBM FileNet orice companie sau instituţie poate integra sistemele DMSone.
Mai multe informaţii privind integrabilitatea...>>
Funcţionalitate
În concordanţă cu cerinţele tehnologice ale secolului 21, sistemele noastre sunt capabile să recunoască şi să gestioneze semnăturile electronice de pe documentele intrate şi ieşite, să verifice autenticitatea semnăturilor şi existenţa mărcii de date şi să comunice aceste informaţii cu utilizatorii. Funcţiile programului au fost dezvoltate pe baza celor peste zece ani de experienţă profesională în domeniul gestionării documentelor, în urma studiului aprofundat al cerinţelor utilizatorilor, având în vedere uşurinţa utilizării şi siguranţa datelor.
![]()
Sistemele de managementul documentelor DMSone sprijină scanarea pe bază de coduri de bare, recunoaşterea codurilor individuale. Cu ajutorul codurilor de bare personalizate pot fi excluse suprapunerile cu orice alte coduri. Identificare acestor coduri de bare nu necesită investiţii suplimentare, ele pot fi gestionate de către orice cititor sau imprimantă. Pentru accelerarea proceselor de lucru există posibilitatea marcării automate a documentelor ieşite cu coduri de bare presetate, iar în vederea identificării cât mai explicite şi a eliminării oricăror suprapuneri între coduri se pot genera coduri de bare care conţin coduri presetate diferenţiate pentru diferite companii sau instituţii, respectiv data şi timpul exacte al înregistrării – sistemul recunoaşte şi gestionează toate aceste informaţii fără probleme.
Identificarea codurilor de bare în sistemele DMSone se realizează automat, la intervale de timp prestabilite. Software-le noastre facilitează scanarea în masă. Ele pot desface, identifica şi ordona simultan câteva mii de pagini, în vederea înregistrării a câtor mai multe documente în cel mai scurt timp.
Suport tehnic
Serviciul nostru de suport tehnic vă garantează un timp de reacţie scurt, astfel colegii dumneavostră ne pot contacta în direct cu întrebările şi problemele apărute, fără să consume din timpul preţios al colegilor de la departamentul IT.
Mai departe la date de contact ...>>
Faceţi cunoştinţă cu soluţiile noastre personalizate de managementul documentelor, solicitaţi o prezentare online sau, pentru informaţii suplimentare, contactaţi colegii noştri pentru a vă convinge personal că software-le DMSone, dezvoltate pe baza unui know-how de peste zece ani reprezintă aplicaţii de o siguranţă maximă garantată, care contribuie eficient la optimalizarea proceselor de lucru din cadrul organizaţiilor!
Solicită prezentare online...>>
Sperăm să consideraţi utilă pagina noastră de web. Vă rugăm să o recomandaţi cunoştinţelor dumneavoastră ca să se poată informa şi ei despre cum pot reduce numărul de reclamaţii şi solicitări adresate departamentului IT, cu ajutorul unei aplicaţii software.
Articole similare:
| Cloud computing. Merită să fii cu capul în nori! | Servicii opţionale |
|
Cloud computing – dar oare ştim ce ascunde această expresie? Cel mai recent concept al sectorului IT pune accentul pe necesitatea integrării. „Lucrul în nori” se referă de fapt la utilizarea de date care fizic nu se stochează pe computerul nostru, ci altundeva, într-un nor. |
DMSone stă la dispoziția clienților și partenerilor săi cu următoarele servicii opționale: consultanţă în elaborarea regulamentului intern de managementul documentelor, servicii de arhivare, consultanţă în accesarea fondurilor de finanţare pentru implementarea soluţiilor de managementul documentelor etc. |